Războiul Coreean

Am găsit un filmuleţ difuzat de televiziunea nord-coreeana, despre Războiul Coreean. ATENŢIE filmuleţul conţine scene ce pot fi şocante aşa că vizualizarea acestui material nu este indicată persoanelor sub 16 ani. Pentru a vedea filmuleţul apăsaţi AICI.

             Războiul Coreean(25 iunie1950-27 iulie1953(armistiţiul))

Pe 29 august 1945, în apropiere de Hamhung, Coreea, soldaţii sovietici au tras asupra unui avion american B-29, forţându-i aterizarea, în timp ce acesta paraşuta provizii prizonierilor de război care se aflau încă în lagărele POW abia abandonate de gărzile japoneze. Cel de-al Doilea Război Mondial se terminase în urmă cu 15 zile, însă echipajul avionului B-29 nu ştia că începuse un alt război, care va fi numit Războiul Rece.

Pentru membrii echipajului B-29, zborul lor de binefacere era efectuat deasupra unei ţări numite Coreea, proaspăt eliberată de sub forţa colonială japoneză sub ocupaţia căreia era de 40 de ani. Din perspectiva piloţilor sovietici, avionul de război american zbura deasupra Coreei de Nord care era controlată de regimul comunist. Când Uniunea Sovietică a intrat în război împotriva Japoniei, în ultima lună a celui de-al Doilea Război Mondial, trupele Armatei Roşii au pătruns în peninsula coreeană şi, la fel ca pe frontul vestic, din Europa, Uniunea Sovietică a pretins controlul asupra teritoriului cucerit de soldaţii ei.

Guvernele american şi sovietic au stabilit ca paralela 38 să fie linia de demarcaţie între Coreea de Nord, care a devenit Republica Populară Democrată Coreeană, susţinută de sovietici şi Coreea de Sud, Republica Coreeană susţinută de americani. Din 1945 şi până în 1950, Uniunea Sovietică a antrenat şi echipat armata Coreei de Nord iar Statele Unite ale Americii au făcut acelaşi lucru pentru armata Coreei de Sud. Începând cu luna mai 1950, liderul nord-coreean Kim Il Sung a considerat că deţine o maşină de război suficient de puternică pentru a invada şi a prelua controlul asupra Coreei de Sud.

La momentul respectiv, serviciile de spionaj ale Statelor Unite ale Americii nu ţi-au dat seama cât de mult îl încuraja Uniunea Sovietică pe Kim Il Sung să atace Coreea de Sud. Nici observatorii occidentali nu erau pe deplin conştienţi de implicarea chineză în planurile lui Kim Il Sung. Legăturile între sovietici şi chinezi nu au fost în întregime cunoscute până la colapsul Uniunii Sovietice şi sfârşitul Războiului Rece, când ruseşti au devenit accesibile istoricilor. Aceştia deţin aacum documente doveditoare potrivit cărora liderul Iosif Stalin li liderul comunist Mao Zedong se aflau în spatele evenimentelor ce au dus la Războiul Coreean.

De exemplu, documentele au arătat modul în care Kim Il Sung era constant încurajat de generalul Armatei Roşii Terenty Shtykov, fost comandant al forţelor sovietice din Coreea de Nord şi, începând cu cu anul 1948, ambasadorul sovietic în Coreea de Nord. A fost dezvăluită totodată întâlnirea secretă dintre Kim Il Sung şi Stalin, care a avut loc la Moscova, în aprilie 1950.

Printre noile descoperiri a existat un mesaj cifrat pe care Shtykov l-a trimis secretarului sovietic al afacerilor externe Andrei Vîşinski pe 12 mai 1950. Mesajul, adnotat „STRICT SECRET, COPIEREA INTERZISĂ” şi prezentat la paginile 68-69, vorbea despre o întâlnire pe care Shtykov a avut-o cu Kim Il Sung, unde s-a discutat despre implicarea Chinei în planurile de invazie puse la cale de Sung.

Extrasele relevă o nouă dimensiune a războiului Coreean :

Kim Il Sung mi-a raportat că, după întoarcerea sa de la Moscova, a primit o scrisoare de la Li Zhou-yuan(ambasador în China),în care vorbea despre o întâlnire care avusese loc între Mao Zedong şi (ministrul de externe chinez) Zhou Enlai...Mao, întorcându-se către Li ca pentru a-l întreba „când intenţionaţi să începeţi unificarea ţării”, fără să aştepte un răspuns, a afirmat că... „unificarea Coreei prin mijloace pacifiste nu este posibilă;doar mijloacele militare sunt cele care se impun pentru unificarea Coreei. Cât despre americani nu trebuie să vă fie teamă de ei. Americanii nu vor intra într-un al treilea război mondial pentru un teritoriu atât de mic”.

Kim Il Sung a raportat mai departe că el...(intenţiona) să plece la Beijing în dimineaţa de 13 mai şi m-a întrebat dacă avionul rezervat lui era pregătit. Am răspuns că avionul e gata de plecare.

Kim Il Sung mi-a raportat că (îl va informa)... pe Mao Zedong... despre unificarea ţării pe cale militară şi că va raporta la rezultatele discuţiilor la Moscova...

El a susţinut că nu mai are rugăminţi de adresat lui Mao în privinţa asistenţei, de vreme ce toate cerinţele sale erau satisfăcute la Moscova, ioar asistenţa necesară şi suficientă îi fusese oferită acolo.

Kim Il Sung mi-a raportat că, în privinţa pregătirii operaţiunii, el dăduse toate ordinele necesare şefului de stat-major, care începuse deja să le implementeze, şi că el doreşte să înceapă operaţiunea în luna iunie...

Coreea de Nord a transferat în secret trupe numărând aproximativ 90 000 de combatanţi în yone apropiate de paralela 38. pe 25 iunie(ora americană), şapte divizii de infanterie nord-coreene, sprijinite de brigăzi de blindate şi artilerie, cu o acoperire aeriană de peste 100 de avioane de vânătoare de producţie sovietică, au năvălit în Coreea de Sud. Armata de 65 000 de oameni a Republicii Coreea(de Sud), lipsită de blindate şi de o forţă aeriană s-a retras într-o manieră dezordonată.

Preşedintele Harry Truman a solicitat o întâlnire de urgenţă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, pe care sovieticii au boicotat-o. Consiliul a aprobat o rezoluţie în care se cerea încetarea focului şi retragerea invadatorilor nord-coreeni. Pe 27 iunie, Truman i-a ordonat generalului Douglas MacArthur, comandantul forţelor armate ale Statelor Unite ale Americii din Orientul Îndepărtat, să lanseze atacuri navale şi aeriene asupra „tuturor ţintelor militare nord-coreene aflate la sud de paralela 38”. „Acţiunea poliţienească”, după cum a numit-o Truman, s-a transformat rapid într-un război, MacArthur conducând armata Naţiunilor Unite dominată de soldaţii americani şi cuprinzând forţe militare din Marea Britanie, Canada, Australia, Turcia şi din alte state membre ONU.

Atunci când forţele Naţiunilor Unite au început să respingă invadatorii, Stalin a devenit îngrijorat. El greşise atunci când spusese că Statele Unite ale Americii nu vor apăra „un teritoriu aşa de mic”. Într-un mesaj adresat lui Mao Zedong pe 1 octombrie 1950, utilizând numele de cod Filippov, el a spus : „... văd că situaţia prietenilor noştri coreeni devine disperată... Cred că, dacă în împrejurările curente, consideraţi că e posibil să trimiteţi trupe pentru a-i asista pe coreeni, atunci ar trebui să mobilizaţi deodată cel puţin cinci-şase divizii către paralela 38, sub acoperirea trupelor dumneavoastră. Diviziile chineze ar trebui considerate voluntare, având desigur comandanţi chinezi la conducere.”

Impactul asupra istoriei : Sfatul lui Stalin a fost oferit într-un moment în care China privea Uniunea Sovietică ca pe „Big Brither”. Telegrama sa, care preciza lipsa unei intervenţii a Statelor Unite ale Americii, a încurajat Coreea de Nord şi China, care spre surpriza oficialilor din activitatea de spionaj a Statelor Unite, a intrat în război, aruncând „valuri umane” de trupe împotriva Naţiunilor Unite. Luptele au continuat până în primăvara anului 1951, când echilibrul armat de-a lungul paralelei a determinat negocieri ce au continuat în timpul mandatului preşedintelui american Dwight D. Eisenhower. Armistiţiul, semnat pe 27 iulie 1953, a stabilit Linia de Demarcaţie Militară Coreeană în apropierea paralelei 38.

Soldaţii Armatei Populare au început să patruleze de-o parte a liniei, iar soldaţii americani şi ai Republici Coreea de partea cealaltă. Patrulele încă se mai deplasează şi în părezent de-a lungul acestei linii.

lucrare preluată din cartea "Declasificat, 50 de documente strict secrete care au schimbat istoria de Thomas B. Allen"

Pentru un interviu legat de istoria recentă a Coreei apăsaţi aici.